Acest site folosește Cookies.
Dă clic pe OK ca să accepți Cookies și să închizi această notificare,
sau pe Mai multe... ca să citești detalii.

Cursuri

Foxx training oferă cursuri deschise (open) și dedicate (in-house), pentru orice domeniu legat de negociere, de la nivel bază la nivel avansat. Mai jos găsești prezentările a 15 cursuri open, din tematica acestora putând selecta teme pentru cursuri dedicate. 

01. Abilități de Negociere

Dezvoltarea abilităților de negociere

Resursele sunt limitate, nu ajung pentru toți. Îți dorești lucruri care se află sub controlul altora. Le meriți poate, dar nu obții decât ceea ce ai negociat. Abilitățile de negociere au fost întotdeauna vitale și nevoia de negociatori buni va crește. Deși, la sfârșitul unei negocieri, ambele părți consideră că se află într-o situație mai bună decât înainte, negociatorii nu câștigă la fel de mult. „Tortul” se va tăia practic întotdeauna în două felii inegale. Învață să iei partea mai mare! Dacă vrei felia mai mică, poți participa gratuit la curs, ca material didactic.smile 

02. Abilități de Negociere pentru Vânzări Profitabile

Abilități de negociere mai bune pentru vânzări mai profitabile

Cursul se adresează vânzătorilor care relaționează direct cu prospecții și clienții lor (față în față, în scris, prin e-mail, telefon, sms, teleconferință, whattsapp ș.a.), indiferent dacă au sau nu permisiunea de a negocia prețul (apărarea prețurilor fixe este de fapt o negociere foarte grea). Absolvenții vor ști mai bine cum să încheie favorabil acel șir de negocieri succesive care constituie procesul de vânzare, de la identificarea posibililor clienți la încheierea vânzării, vor vinde mai mult (volum mai mare) și mai profitabil (prețuri mai mari, marjă mai mare)

03. Abilități Avansate de Negociere pentru Profesioniști în Procurare

Abilități de negociere pentru cei ce lucrează în procurement (aprovizionare, buying, purchasing, achiziții, cumpărări, ...)

Cursul se adresează celor care au făcut din cumpărare o profesie, de la buyeri la manageri de proiect și urmărește dezvoltarea abilităților de negociere existente în vederea maximizării rezultatelor în negocierea cu furnizorii, într-o piață globală care le este favorabilă acestora din urmă. Deoarece fiecare leu economisit de către un cumpărător reprezintă în întregime profit, abilitățile de negociere căpătate vor contribui esențial la creștereaa profitabilității companiei. Butada „azi am câștigat 100 lei; nu i-am dat” inspiră managementul actual să pună un accent mai mare pe abilitățile de negociere ale celor din procurare, inclusiv în cazul achizițiilor prin telefon, e-mail, Internet sau prin licitații. Cumpărătorii instruiți vor aduce companiei mai mult profit decât vânzătorii.

04. Abilități Nonverbale de Negociere

Limbajul nonverbal nu este o limbă străină, dar numai cei care îl „vorbesc” și îl înțeleg cel mai bine vor reuși

Cursul se adresează îndeosebi vânzătorilor, cumpărătorilor și managerilor, urmărind dezvoltarea abilităților de comunicare nonverbală, cu accent pe limbajul trupului. În negociere, o parte importantă a informației transmise verbal, adică prin cuvinte (vocal, în scris sau prin e-mail) este cenzurată și adeseori mincinoasă. Absolvenții vor ști să găsească informația adevărată și utilă în limbajul nonverbal al oponenților și să transmită mai bine celorlalți mesajele pe care le doresc. Conținutul video foarte bogat al cursului completează cărțile oferite ca suport. 

05. Abilități de Influențare pentru Negociatori

Cum să vinzi un DA și să nu cumperi un NU

Cursul urmărește obținerea de rezultate mai bune în negociere, dar nu numai, prin dezvoltarea capacității de comunicare influentă. După curs, cu noile abilități, îi vei determina mai ușor pe ceilalți să-și schimbe părerea, atitudinea sau comportamentul în favoarea ta. Vei deveni atât de periculos, încât ți se va face frică de tine și vei refuza să mai dormi singur. smile

06. Putere în Negociere

Cum să înclini balanța puterii în favoarea ta

Cum poți negocia, dacă ești lipsit de putere? Cum poți obține un rezultat bun, atunci când ai o putere de negociere mult mai mică decât a oponentului? Întrebările sunt legitime, puterea contează în orice negociere. Răspunsul? Poți, într-o anumită măsură, dacă știi cum. Cursul este adresat tuturor celor care vor să negocieze mai bine din poziția mai slabă, dar și celor care vor să-și valorifice mai bine puterea, fie că sunt vânzători, cumpărători, sau manageri. 

07. Management prin Negociere

Negociere pentru manageri

Cursul urmărește dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor prin negociere, ceea ce implică nu numai negocierea vânzărilor/achizițiilor de produse/servicii, ci și multe alte negocieri cu care se întâlnesc managerii: negocierea și medierea conflictelor interne și externe din organizație și lumea afacerilor, negocierea bugetelor, negocieri legate de sarcinile de munca, etc. Management by Negotiation (MbN) pe care îl propun este un concept nou pentru managerii viitorului.

08. Mitul Win-Win

Maximizarea câștigului în negociere

După ce ai încheiat o negociere, ai uneori senzația că ai fi putut câștiga mai mult? Să știi că și oponentul tău simte la fel. Statisticile vă confirmă bănuiala: de regulă, ambii negociatori ajung la rezultate suboptime. Sub 4% dintre negociatori ajung la cel mai bun rezultat posibil. Peste 20% dintre negociatori abandonează negocieri potențial câștigătoare. Cum se spune, negociatorii lasă bani pe masă, nevăzându-i sau neștiind cum să-i ia. Vino la acest curs pentru a învăța cum să creezi valoare nouă în negociere și cum să iei cea mai mare parte din ea, lăsând totuși în urmă un oponent satisfăcut, care va contribui la implementarea acordului.  

09. Organizația Negociatoare

Un altfel de teambuilding

De mai mulți ani, specialiștii vorbesc de organizația negociatoare, pentru că s-a dovedit necesitatea ca întreg personalul unei organizații să aibă anumite abilități de negociere. Cursul nu se adresează numai vânzătorilor, achizitorilor, sau managerilor, așa cum se întâmplă de obicei, ci urmărește crearea unei echipe de negociere la nivelul întregii organizații. E mai mult decât un simplu teambuilding, dar se poate asocia perfect cu unul. În loc să te dai cu tiroliana, vezi secvențe de negociere din filme și te joci de-a negocierea cu colegii.

10. 2Win!

Dezvoltarea abilităților de negociere pentru liderii de sindicat

Rezolvarea conflictelor legate de muncă prin simpla aplicare a regulamentelor și a puterii dată de ierarhie, respectiv a refuzului de a munci (grevă) este dificilă și mai ales contraproductivă. Cursul urmărește dezvoltarea abilităților de rezolvarea a problemelor de sindicat prin negociere, ceea ce implică o mai bună relaționare atât cu colegii de muncă (membrii de sindicat), cât și cu conducătorii acestora (managementul). 2Win înseamnă să câștigăm împreună și acest lucru se poate învăța

 11. Tactici și Tehnici Eficace de Negociere

O strategie de negociere bună are nevoie de o punere în practică eficace

Negocierea este și ea o luptă și, așa cum orice războinic are niște arme, negociatorii au și ei un arsenal de tactici, tehnici și vicleșuguri, rafinându-și permanent abilitățile de a le utiliza. Lumea însă evoluează și o armă care a fost utilă într-un context s-ar putea să nu mai fie de folos în alte împrejurări. Negociatorii performanți nu se mărginesc la ceea ce au folosit în trecut, ei încearcă mereu variante inovatoare. Vino să te înarmezi pentru negocierile tale viitoare!

12. Abilități de Negociere Eficace pentru Profesioniștii în Resurse Umane 

O carieră de succes în Resurse Umane nu poate exista fără abilități rafinate de negociere

O carieră de succes în domeniul resurselor umane nu este posibilă fără abilități avansate de negociere. Cei aflați la început de drum nu observă nenumăratele negocieri în care sunt implicați zilnic, în principal datorită prejudecății că negocierea se referă doar la comerț și la bani. De fapt, profesioniștii în RU nu numai că sunt printre persoanele cu cele mai provocatoare negocieri dintr-o organizație, dar ei sunt și responsabili pentru dezvoltarea abilităților de negociere ale întregii organizații. Ca urmare, ei merită un curs de negociere dedicat.

13. Negocierea

Abilități de negociere pentru femei

Cercetarea a dovedit că femeile și bărbații nu negociază la fel, există un specific al negocierii pentru femei. Cu toate acestea, există puține cărți de negociere adresate femeilor, niciuna tradusă în românește și cu atât mai puține cursuri de negociere dedicate femeilor. Acesta este, se pare, singurul din România. În lipsa unei abordări specifice, femeile încearcă să copieze modelul masculin. Este abordarea greșită, spun eu. Este ca si cum ai mânca ciorba cu lingurița. Se poate, dar eficiența este scăzută. La acest curs, vei învăța cum poți obține rezultate mai bune rămânând femeie.

14. Degustare Negociată

Un mini curs de negociere cuplat cu o degustare de vinuri la Crama „Viile Metamorfosis”

Specialiștii ne sfătuiesc să nu amestecăm alcoolul cu negocierea, dar știm cu toții că acest se întâmplă adeseori înainte, în timpul sau după negociere. Uneori, ca în Rusia, negociatorii nu capătă încredere unii în alții decât după ce s-au îmbătat (compromis) împreună. Alcoolul poate fi folosit pentru a împinge oponentul să greșească dar și pentru a crea o atmosferă plăcută, deschisă, pentru a dezlega limbi sau pentru a debloca o negociere în impas.  Pentru cele 5 ore de curs, am ales acum tema puterii în negociere, dar există și alte teme potrivite pentru astfel de întâlniri relaxate. După curs, vom afla de la specialiștii cramei multe lucruri interesante despre vinurile din Dealul Mare pe care le vom și degusta. Obligatoriu șofer!

15. Negocierea contractelor de furnizare energie electrică și gaz

Abilități de negociere pentru vânzătorii de energie electrică și gaz

Un curs unic care urmărește dezvoltarea abilităților vânzătorilor de energie electrică și gaz pentru a obține contracte mai multe și mai profitabile. Principalii furnizori de energie (Electrica Furnizare, CEZ, E.ON) ca și câțiva furnizori mai mici (Nova Power&Gas, EFE Energy) l-au apreciat ca fiind foarte relevant pentru activitatea lor practică. Este interesant că doresc să participe și cei care cumpără energie (!)